Autorităţile militare chineze au transmis invitaţii armatelor străine pentru a participa la parada militară programată pentru luna septembrie, la Beijing, a declarat joi, Geng Yansheng, purtătorul de cuvânt al Ministerului chinez al Apărării.
Geng Yansheng a arătat că în acest an se îndeplinesc 70 de ani de la încheierea celui de-Al Doilea Război Mondial şi de la victoria în Războiul de Rezistenţă a Poporului Chinez Împotriva Agresiunii Japoneze. Ca fost principal câmp de luptă din orient, China va organiza o paradă militară cu scopul de a menţine în memorie istoria, pentru a cinsti memoria martirilor, pentru a preţui pacea şi pentru a crea un viitor cât mai bun.
Potrivit regulamentelor internaţionale, armata Chinei va invita la paradă reprezentanţi ai ţărilor care au participat la Războiul de Rezistenţă a Poporului Chinez Împotriva Agresiunii Japoneze şi la Al Doilea Război Mondial, dar şi din alte ţări.