Schema emisiunilor
Despre CRI
Despre noi
Caută:
 
Home | Informaţii | Chineză | Cultură Divertisment | Turism-Bucătărie | Comunicare | Economie-Societate Salut, China
China, Rusia şi India cer o rezoluţie ONU privind inadmisibilitatea intervenţiei şi amestecului în treburile interne
2015-02-04 16:25:12 cri-1

Miniştrii de Externe din China, Rusia, şi India au subliniat, luni, la Beijing, necesitatea respectării diversităţii civilizaţiilor şi dreptul fiecărei țări de a alege căile de dezvoltare şi a sistemelor sociale, simultan cu soluţionarea paşnică a diferendelor, prin mijloace politice şi diplomatice. Aceştia au exprimat sprijinul reciproc pentru adoptarea unei rezoluţii în cadrul Adunării Generale a ONU cu privire la inadmisibilitatea intervenţiei şi amestecului în treburile interne ale statelor. De asemenea, au manifestat opoziţia în faţa schimbărilor cu forţa a regimurilor din orice ţară prin intervenţii externe sau prin impunerea de sancţiuni unilaterale, bazate pe legi interne. (XINHUA)

În cadrul celei de a 13-a reuniuni de lucru, ministrul chinez de Externe, Wang Yi, ministrul rus de Externe, Sergey Lavrov şi ministrul indian de Externe, Sushma Swaraj, au susținut nevoia întăririi cooperărilor politice, economice şi militare la nivelul relaţiilor directe şi în plan internaţional. De asemenea, au subliniat necesitatea cooperării pentru menţinerea păcii şi stabilităţii regionale şi internaţionale, pentru promovarea creşterii economice globale şi a prosperităţii.

La finalul reuniunii, miniştrii Wang Yi, Serghei Lavrov şi Sushma Swaraj au emis un comunicat comun, cu 30 de puncte, în care se arată că cele trei ţări trebuie să consolideze cooperarea la nivelul think-tank-urilor de afaceri, agriculturii, atenuarea efectelor dezastrelor, serviciilor medicale şi de sănătate publică. Totodată, va fi explorat potenţialul de cooperare în producţia şi transportul de petrol şi gaze naturale, în alte domenii de energie, de înaltă tehnologie, protecţia mediului şi conectivitate.

"China, Rusia şi India sunt ţări importante ale lumii, economii de piaţă emergente, angajate în politici de dezvoltare paşnică. Dorim să furnizăm lumii o energie pozitivă şi vom lucra pentru a face lumea mai sigură şi mai stabilă. Cele trei ţări se unesc pentru o mai strânsă cooperare reciproc avantajoasă şi o dezvoltare comună, de care va beneficia în mod direct peste 40% din populaţia lumii", a declarat ministrul chinez Wang Yi.

Cei trei miniştrii de Externe au afirmat decizia de a construi o ordine politică şi economică internaţională echitabilă şi stabilă, în conformitate cu scopurile şi principiile Cartei ONU, cu cele cinci principii de coexistenţă paşnică.

Iată unele dintre cele mai importante aspecte cuprinse în comunicatul comun emis la încheierea celei de a 13-a reuniuni a miniştrilor de Externe din China, Rusia şi India.

Cei trei miniştrii au luat act de schimbările semnificative şi rapide care au loc în lume, subliniind că comunitatea internaţională ar trebui să menţină angajamentul de democratizare a relaţiilor internaţionale şi de multi-polaritate. A fost subliniată importanţa continuării unui nou tip de relaţii internaţionale promovând cooperarea win-win.

1 2 3
[  Printează ][ ][  Home ]
Comentarii
in Web   romanian.cri.cn
Alte rubrici Forum
© China Radio International.CRI. All Rights Reserved.
16A Shijingshan Road, Beijing, China