Echipa chineză aflată la cea de-a 31 expediţie ştiinţifică în zona Antarcticii a ajuns, marţi, la Staţia Kunlun, una din staţiile umane construite la cea mai înaltă altitudine din zona Antarcticii. Echipa a plecat acum 16 zile de la staţia chineză Zhongshan, parcurgând o distanţă de peste 1.000 de kilometri.
În următoarele două luni, sub condiţii naturale extrem de aspre, atât de climă cât şi de viaţă, cei 33 de membri ai echipei vor efectua investigaţii ştiinţifice prin foraj în miezul învelişurilor de gheaţă, observaţii astronomice şi vor finaliza lucrările de construcţie în cadrul celei de-a doua etape, la Staţia Kunlun.
După terminarea acestei sarcini, la 15 februarie 2015, ei se vor întoarce la Staţia Zhongshan.