Schema emisiunilor
Despre CRI
Despre noi
Caută:
 
Home | Informaţii | Chineză | Cultură Divertisment | Turism-Bucătărie | Comunicare | Economie-Societate Salut, China
Tricolorul României a fluturat pe Marele Zid, de 1 Decembrie!
2014-12-01 16:43:37 cri-1

Tricolorul şi Imnul naţional al României au răzbătut, luni, la Marele Zid chinezesc, de Ziua Naţională a României, 1 Decembrie, graţie unui grup de studenţi români aflaţi la studii în China.

Sub un cer senin, pe un vânt puternic şi la o temperatură de sub -2 grade Celsiusi, tinerii români s-au avântat la 70 de kilometri de capitala Beijing pentru a relua tradiţia ducerii Tricolorului românesc pe Marele Zid, cu ocazia Zilei Naţionale.

La poalele istoriei milenare chinezeşti, spre curiozitatea chinezilor şi a turiştilor străini, Tricolorul României a fost fluturat, în timp ce Imnul Naţional "Deşteaptă-te române" a fost intonat. Mai mult, pentru a marca odată în plus bucuria şi mândria de a fi român departe de ţară, cu gândul la înaintaşii, eroii şi toţi cei de acasă, a fost închinat un deget de ţuică de casă, drămuită cu grijă pentru astfel de momente, deosebite. Apoi, după rostirea gândurilor pentru prezent şi viitor, pentru ţară, un pahar de vin românesc a încheiat "mica odisee" a românilor din Beijing, pe Marele Zid, de 1 Decembrie 2014, Ziua Naţională a României.

Din China, LA MULŢI ANI ROMÂNIA!

[  Printează ][ ][  Home ]
Altele
Comentarii
in Web   romanian.cri.cn
Alte rubrici Forum
© China Radio International.CRI. All Rights Reserved.
16A Shijingshan Road, Beijing, China