Schema emisiunilor
Despre CRI
Despre noi
Caută:
 
Home | Informaţii | Chineză | Cultură Divertisment | Turism-Bucătărie | Comunicare | Economie-Societate Salut, China
Ambasadorul României în China, în vizită la Radio China Internaţional
2014-11-27 20:02:12 cri-1

"Ambasada României este cel mai bun prieten al secţiei române a Radio China Internaţional, iar dorinţa noastră este să dăm substanţă relaţiei dintre România şi China" a declarat joi, la Beijing, Ambasadorul României în R.P. Chineză, E.S. Doru-Romulus Costea, în timpul întâlnirii avute cu Ma Bohui, redactor şef-adjunct al Radio China Internaţional.

"Activitatea redacţiei de limbă română este urmărită şi apreciată atât de noi, cei aflaţi la post în China, cât şi de oficialităţile de rang înalt din România. Acest lucru este dovedit de mesajele pe care le trimit premierul ţării şi ministrul Afacerilor Externe cu diverse ocazii", a arătat Ambasadorul Costea. Acesta a declarat că autorităţile române încurajează şi susţin eforturile pentru ca un număr cât mai mare de tineri români să înveţe limba chineză, şi, simultan, un număr cât mai mare de tineri chinezi să înveţe limba română.

„În momentul de faţă, trebuie să fim conştienţi de un lucru. Cei de o anumită vârstă cunosc România din filmele anilor 70 - 80, din cooperările bilaterale din acea perioadă dintre cele două ţări. Pe de altă parte, cei mai tineri nu au văzut România şi nu cunosc foarte multe despre România. Acelaşi lucru putem să îl spunem şi despre tinerii din România, cu privire la China. Iată de ce, trebuie să susţinem o mai bună cunoaştere, un mai mare schimb de tineri, un schimb cultural şi educaţional mai profund, pentru întărirea relaţiilor dintre China şi România, a mai declarat Ambasadorul Doru-Romulus Costea.

La rândul său, Ma Bohui a arătat că Radio China Internaţional este singurul post de radio din China care are o secţie de limbă română, iar de la înfiinţare, în anul 1968, secţia se află la a treia generaţie de specialişti. "Chinezii care lucrează în secţia română cunosc şi iubesc limba română şi România. În acest sens, sperăm să menţinem în continuare o bună cooperare şi să ne bucurpm de sprijinul dumneavoastră, domnule ambasador", a declarat Ma Bohui.

[  Printează ][ ][  Home ]
Altele
Comentarii
in Web   romanian.cri.cn
Alte rubrici Forum
© China Radio International.CRI. All Rights Reserved.
16A Shijingshan Road, Beijing, China