Schema emisiunilor
Despre CRI
Despre noi
Caută:
 
Home | Informaţii | Chineză | Cultură Divertisment | Turism-Bucătărie | Comunicare | Economie-Societate Salut, China
Obama aşteaptă întrevederea cu Xi Jinping
2014-11-11 19:24:32 cri-1

Preşedintele american, Barack Obama, aflat la Beijing într-o vizită oficială şi pentru participarea la summit-ul APEC, a exprimat, recent, într-un interviu că aşteaptă pe data de 12 noiembrie întrevederea cu omologul său chinez, Xi Jinping. Aceasta este un prilej pentru aprofundarea relaţiilor de parteneriat între cele două puteri.

Liderul Statelor Unite a făcut o înaltă apreciere faţă de progresele remarcabile realizate în cei 35 ani de la stabilirea relaţiilor diplomatice. Preşedintele Obama aşteaptă să poarte un dialog "sincer şi direct" cu preşedintele Xi despre divergenţele în unele probleme.

Obama a reiterat aprecierea din partea guvernului american adresată creşterii puterii Chinei, opunându-se unor zvonuri prin care "SUA încearcă să împiedice, prin anumite acţiuni, dezvoltarea Chinei", fiind convins şi el că cele două state pot evita antagonismul dintre vechea putere şi puterea nouă emergentă.

Vorbind despre relaţiile economice bilaterale, Obama a arătat că fiind în mod reciproc parteneri comerciali importanţi, China şi SUA au mari interese comune. Cooperarea comercială bilaterală va aduce ambelor părţi mari avantaje şi va crea mai multe locuri de muncă.

Referitor la problema antiterorismului, şeful de stat american a subliniat că ţara sa se opune acţiunilor teroriste în orice formă şi doreşte să întărească cooperarea în acest sens cu China.

[  Printează ][ ][  Home ]
Comentarii
in Web   romanian.cri.cn
Alte rubrici Forum
© China Radio International.CRI. All Rights Reserved.
16A Shijingshan Road, Beijing, China