(Sursa: wikipedia.org)
Piese unice în lume, care ilustrează o istorie foarte lungă a civilizaţiei în spaţiul românesc, precum Gânditorul de la Hamangia şi Femeia şezând, vor fi printre exponatele pe care organizatorii expoziţiei-eveniment "Comorile României" le vor prezenta, anul viitor, publicului din China. "Noi am făcut o selecţie de aproape 1.000 de piese folosind, însă, sistemul de evidenţă chinezesc, sunt circa 770 de seturi, pentru că în unele cazuri sunt părţi din tezaure care conţin uneori zeci de piese individuale. (…) Piesele acoperă o perioadă de timp îndelungată, din Paleoliticul Superior, deci de acum circa 25000 de ani, până în jurul anului 1800. (…) Sunt foarte multe piese unice în lume în această expoziţie, de la Gânditorul de la Hamangia şi Femeia şezând, până la câteva piese din tezaurul de la Pietroasele, de la Coiful de aur de la Coţofeneşti până la Frescele de la Curtea de Argeş, multe, multe piese, pentru că expoziţia, aşa cum v-am spus, ilustrează o istorie foarte lungă a civilizaţiei în spaţiul românesc, şi noi am căutat să aducem pentru fiecare perioadă câte ceva foarte relevant", a declarat într-un interviu pentru Radio China Internaţional, directorul Muzeului Naţional de Istorie a României, dr. Ernest Oberlander-Târnoveanu.
"Muzeul Naţional de Artă al României aduce o diversitate de exponate, icoane, ţesături, broderii, obiecte din argint, dar credem că ceea ce va produce o impresie puternică este un ansamblu din frescele restaurate de la Mănăstirea Curtea de Argeş", a declarat pentru Radio China Internaţional, directorul Muzeului Naţional de Artă al României, Roxana Theodorescu.
Cei doi directori de muzee au făcut parte dintr-o delegaţie a României, care a venit la Beijing, săptămâna trecută, pentru a discuta cu autorităţile chineze detaliile tehnice legate de găsirea unei soluţii prin care expoziţia „Comorile României" să fie organizată în China în aceleaşi condiţii în care a fost organizată expoziţia „Comorile Chinei" la Bucureşti, respectiv într-un muzeu de rang naţional şi într-un spaţiu de maximă vizibilitate. „Am venit să punem la punct această expoziţie, am venit să discutăm cu colegii din Ministerul Culturii, de la Administraţia Patromoniului, să vedem care sunt obstacolele, care sunt problemele şi, sper, ca şi o concluzie să fi ajuns la un consens şi că, la anul, vom inaugura expoziţia „Comorile României", aici, în China", a spus pentru Radio China Internaţional, secretarul de stat în Ministerul Culturii, Csilla Hegedus.
Expoziţia "Comorile Chinei" a cuprins 101 seturi de artefacte de o valoare excepţională din patrimoniul cultural al Chinei şi a fost deschisă pentru public la începutul lunii mai al acestui an, la Muzeul Naţional de Istorie a României.