Tribunalul Suprem din Republica Populară Democratică Coreană l-a condamnat la 14 septembrie la şase ani de muncă silnică pe cetăţeanul american Miller Matthew Todd, acesta fiind acuzat de "acte ostile" la adresa Coreei de Nord. Potrivit agenţiei oficiale de ştiri nord-coreene, Miller şi-a recunoscut vinovăţia.
Potrivit unui comunicat de presă, Miller a ajuns în Coreea de Nord în luna aprilie anul curent, în calitate de turist. El şi-a rupt viza turistică, cerând azil autorităţilor din Phenian. Potrivit autorităţilor locale, acţiunile grosolane ale americanului au încălcat legile nord-coreene.
În prima jumătate a acestui an, în Coreea de Nord a mai fost arestat un turist american, Jeffrey Edward Fowle, la rândul său fiind acuzat de fapte ostile.
De asemenea, cetăţeanul american Pei Junhao a fost condamnat, în 2013, la muncă silnică, sub aceeaşi acuzaţie.