Schema emisiunilor
Despre CRI
Despre noi
Caută:
 
Home | Informaţii | Chineză | Cultură Divertisment | Turism-Bucătărie | Comunicare | Economie-Societate Salut, China
Concert magic susţinut de Corul Madrigal la Beijing
2014-08-04 14:49:19 cri-1

Simţind pasiunea cu care artiştii au cântat, acesta a răsplătit Corul Madrigal cu îndelungi aplauze şi biss-uri, demonstrând că muzica, arta în general, nu are niciun fel de graniţe. "Madrigalul nu cântă cu vocile, ci cu sufletul. (…) Mai mult, Madrigalul este un artist plastic, care pictează cu sunete…" spunea tenorul Valentin Teodorian. Publicul chinez a receptat frumuseţea interpretării şi pe cea a costumelor impresionante purtate de madrigalişti, adevărate bijuterii vestimentare. „Costumele imaginate de Doina Levintza sunt formate din două piese, care se îmbracă una peste cealaltă. Sunt lucrate din materiale uşoare, deschise la culoare şi sunt pictate manual. Peste aceste picturi, ţesăturile sunt brodate tot manual, cu broderie grea şi amplă. Prima rochie este de influenţă boierească, din perioada medievală românească. Cea de-a doua rochie, care se pune pe deasupra, are influenţe populare, în paletă cromatică bogată şi stilizată modern", a declarat Maria Stoica, managerul Corului Madrigal.

La finalul concertului, Ambasadorul României în Republica Populară Chineză, E.S. Doru-Romulus Costea a oferit acestui mesager al cântecului şi prieteniei, un buchet minunat de trandafiri, în culorile drapelului României, mulţumindu-le artiştilor pentru bucuria imensă pe care ne-au oferit-o.

În perioada 29 iulie-4 august, Corul Naţional de Cameră Madrigal a participat, la Beijing, la cea de-a 12-a ediţie a Festivalului Internaţional al Corurilor.


1 2
[  Printează ][ ][  Home ]
Comentarii
in Web   romanian.cri.cn
Alte rubrici Forum
© China Radio International.CRI. All Rights Reserved.
16A Shijingshan Road, Beijing, China