Consiliul de Securitate al ONU a declarat sâmbătă că salută formarea în aceeaşi zi a noului guvern al Libanului pentru a face faţă eficient provocărilor pe plan politic, umanitar, al securităţii şi dezvoltării pe care le întâmpină această ţară.
Consiliul de Securitate aşteapă ca noul guvern libanez să efectueze contacte constructive cu comunitatea internaţională, îndeosebi să acţioneze împreună cu "Grupul internaţional pentru solidaritatea cu Liban" pentru găsirea de mai mult sprijin pentru această ţară. Consiliul de Securitate subliniază că aplicarea eficientă a rezoluţiei 1701 a acestuia şi a altor rezoluţii aferente reprezintă o importanţă esenţială pentru asigurarea stabilităţii Libanului, apelând ca noul guvern să susţină tradiţia democraţiei, îndeosebi să asigure derularea alegerilor prezidenţiale în cadrul Constituţiei.
Tot sâmbătă dar puţin mai devreme, secretarul general al ONU, Ban Ki-moon, a dat publicităţii o declaraţie în care a salutat înfiinţarea noului guvern libanez şi l-a felicitat pe noul prim-ministru, Tammam Salam, pentru alcătuirea guvernului.