China sprijină integrarea europeană, acordă o mare importanţă relaţiilor cu Europa şi speră ca Ungaria să sprijine, în continuare, dezvoltarea legăturilor China-UE şi a relaţiilor dintre China şi ţările din Europa Centrală şi de Est, a declarat preşedintele Chinei, Xi Jinping, în cadrul întâlnirii avute, joi, la Beijing, cu premierul maghiar, Viktor Orban.
Xi Jinping a subliniat prietenia tradiţională dintre cele două state, arătând că poporul chinez nu va uita ajutorul preţios acordat Chinei de Ungaria, în primii ani de la proclamarea republicii. În cei 65 de ani de la stabilirea relaţiilor diplomatice, relaţiile bilaterale s-au dezvoltat pe o bază solidă. În ultimul deceniu, de la stabilirea relaţiilor de parteneriat şi prietenie, relaţiile au cunoscut o dezvoltare multilaterală şi rapidă, China dorind să acţioneze, altături de Ungaria, pentru întărirea colaborării multilaterale.
Şeful statului chinez a mai afirmat că trebuie promovată multipolarizarea mondială. Poporul chinez a găsit, rezistând multiplelor încercări, un drum potrivit situaţiei concrete a ţări, urmărind renaşterea Chinei.
La rândul său, Viktor Orban a arătat că marile realizări obţinute de China au dovedit că fiecare ţară trebuie să aleagă propria cale de dezvoltare, în conformitate cu situaţia proprie. Ungaria se pronunţă pentru multipolarizarea mondială şi doreşte să intensifice cooperarea pragmatică cu China.
În mesajul său, Viktor Orban a prezentat actuala situaţie economică şi socială din UE şi procesul de integrare europeană, remarcând că Ungaria este dispusă să joace un rol activ în impulsionarea colaborării dintre China şi ţările din Europa Centrală şi de Est.