Preşedintele Chinei, Xi Jinping, a avut, vineri, la Sochi, o întâlnire cu Secretarul General al Organizaţiei Naţiunilor Unite, Ban Ki-moon.
În cadrul întâlnirii, Xi Jinping a arătat că China promovează şi practică în mod activ multilateralismul, apreciind contribuţia ONU la promovarea păcii şi dezvoltării mondiale. China va sprijini activităţile ONU şi ale Secretarului General al organizaţiei.
Xi Jinping a declarat că, pentru realizarea dezvoltării Chinei, este nevoie de un mediu extern paşnic şi stabil. În calitate de membru permanent al Consiliului de Securitate, China îşi va îndeplini obligaţiile internaţionale, va participa activ la activităţile ONU în toate domeniile, va acţiona pentru rezolvarea paşnică a divergenţelor internaţionale şi va contribui la menţinerea păcii, securităţii mondiale, precum şi la dezvoltarea comună a omenirii.
La rândul său, Ban Ki-moon a apreciat rolul jucat de China în menţinerea păcii şi securităţii mondiale. Acesta a exprimat dorinţa de menţinere, alături de toate ţările interesate, a stabilităţii şi prosperităţii în regiunea din nord-estul Asiei.
Cei doi lideri au mai procedat la un schimb de păreri în legătură cu evenimentele din Siria, din peninsula coreeană şi cu schimbările climatice. Cu acest prilej, Xi Jinping a prezentat poziţia Chinei în soluţionarea acestor probleme.