Purtătorul de cuvânt al departamentului de stat american, Jen Psaki, a cerut, luni, Coreei de Nord, să elibereze în cel mai scurt timp posibil cetăţenii americani reţinuţi în această ţară, Merrill E.Newman şi Kenneth Bae.
Pentru că Statele Unite şi Coreea de Nord nu au relaţii diplomatice, cetăţenii americani sunt reprezentanţi în afacerile consulare de Ambasada suedeză în Coreea de Nord. Jen Psaki a spus că autorităţile de la Phenian au permis părţii suedeze, în 30 noiembrie, să-l viziteze pe Merrill Newman. Guvernul american a ţinut legătura cu familia lui Newman şi cere părţii nord-coreene, având în vedere că acesta are 85 ani, iar sănătatea lui este precară, să-l elibereze.
Înainte de Merrill E.Newman, autorităţile nord-coreene l-au arestat, în noiembrie 2012, pe Kenneth Bae (Bae Jun-Ho), în vârstă de 44 ani, care are dublă cetăţenie - americano-sud-coreeană. Acesta a fost condamnat la 15 ani de muncă silnică.