Schema emisiunilor
Despre CRI
Despre noi
Caută:
 
Home | Informaţii | Chineză | Cultură Divertisment | Turism-Bucătărie | Comunicare | Economie-Societate Salut, China
Victor Ponta: Viitoarea reuniune China - CEE va impulsiona dezvoltarea relaţiilor cu China şi partenerii regionali
2013-11-21 16:06:36 cri-1

Apropiatul summit al liderilor din Europa Centrală şi de Est (ECE) "reprezintă o oportunitate extraordinară pentru România de a dezvolta relaţiile cu China, dar şi relaţiile Chinei cu partenerii săi regionali, a declarat premierul român, Victor Ponta, în cadrul unei conferinţe de presă, preluat de agenţia chineză XINHUA. Potrivit premierului Ponta, aceasta va fi a doua reuniune, după prima ediţie derulată la Varşovia, în primăvara anului trecut.

"Este o întâlnire politică la cel mai înalt nivel, iar faptul că Guvernul de la Bucureşti şi România sunt organizatori reprezinta o oportunitate extraordinară de a dezvolta atât relaţiile noastre cu China, cât şi relaţiile regionale", a spus primul ministrul.

Victor Ponta a mai arătat că ţările participante la reuniune vor evalua punerea în aplicare a temelor de cooperare stabilite la Varşovia şi vor identifica proiectele de cooperare în domenii cum ar fi energia, agricultura, infrastructura, transporturile, IT şi turism.

Reuniunea liderilor va fi urmată de un alt eveniment major, a declarat Ponta, şi anume Forumul Economic şi Schimburilor China - ECE. Acesta a arătat că aproximativ 1.000 de oameni de afaceri au confirmat participarea, dintre care 300 din China, 400 din România şi 300 din ţările ECE.

Primul ministru român a mai declarat că un număr semnificativ de memorandumuri şi acorduri vor fi semnate între China şi România, privind "declaraţii politice, scrisori de intenţie în domeniul energetic, sanitar - veterinar, în zona de cooperare culturală şi o serie de contracte comerciale".

[  Printează ][ ][  Home ]
Comentarii
in Web   romanian.cri.cn
Alte rubrici Forum
© China Radio International.CRI. All Rights Reserved.
16A Shijingshan Road, Beijing, China