Schema emisiunilor
Despre CRI
Despre noi
Caută:
 
Home | Informaţii | Chineză | Cultură Divertisment | Turism-Bucătărie | Comunicare | Economie-Societate Salut, China
Summitul China – UE 2013 | Creştere verde, într-o lume mai sigură
2013-11-21 15:52:43 cri-1

Preşedintele Consiliului European, Herman Van Rompuy, şi preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, se vor întâlni, joi, la Beijing, cu premierul chinez, Li Keqiang, în cadrul celui de-al 16-lea Summit China – UE, după ce, miercuri seara, liderii europeni s-au întâlnit cu preşedintele Xi Jinping (foto). Vicepreşedintele Comisiei, Siim Kallas (Transport) şi comisarii Karel De Gucht (Comerţ), Johannes Hahn (Politica regională) şi Günther Oettinger (Energie) vor participa, de asemenea, la summit.

Acesta este primul summit la care Uniunea Europeană participă alături de noua conducere a Chinei, summit care marchează 10 ani de stabilirea parteneriatului strategic cuprinzător UE – China. De asemenea, acesta va fi un moment important pentru stabilirea cooperării pentru următorul deceniu.

Liderii celor două părţi vor discuta cele mai bune soluţii pentru a face faţă noilor provocări politice într-o lume în schimbare, în special despre necesitatea de a asigura o creştere ecologică. Agenda summitului vizează relaţiile bilaterale UE – China, inclusiv în domeniul comerţului şi al investiţiilor, accesul pe piaţă, drepturile omului, inovare, urbanizare, buna guvernare şi statul de drept, agricultură, energie, schimbările climatice, mediu, şi schimburile umane. Dezvoltarea globală şi problemele regionale vor fi acoperite, inclusiv cooperarea în cadrul G20, securitatea regională şi criza din Siria.

Este de aşteptat ca negocierile să lanseze un acord bilateral de investiţii UE-China. Un astfel de acord ar fi primul realizat de Uniunea Europeană ca parter instituţional în ceea ce priveşte investiţiile, cu scopul de a creşte fluxurile de capital, pentru reducerea barierelor în faţa investiţiilor în China, prin îmbunătăţirea protecţiei investiţiilor reciproce şi prin asigurarea investitorilor europeni a unui mai bun acces la piaţa chineză. Acorduri privind drepturile de proprietate intelectuală, agricultura şi energia, urmează să fie semnate.

"Aşteptăm cu nerabdare să derulăm acest summit alături de noua conducere chineză, fiind o oportunitate de a aduce parteneriatului nostru strategic la un nou nivel. Pornind de la interdependenţa noastră, precum şi de la forţa noastră combinată şi de la experienţă, avem nevoie să îmbunătăţim modul în care abordăm împreună ameninţările globale şi cele mai presante provocări. Trebuie, de asemenea, să continuăm cooperarea într-o agendă de creştere reciproc avantajoasă, care va consolida, de asemenea, economia globală", a declarat preşedintele Consiliului European, Herman Van Rompuy.

La rândul său, preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, a declarat că în ultimii 10 ani, de când a fost stabilit parteneriatul strategic cu China, "lumea s-a schimbat, iar China şi Uniunea Europeană au fost forţele motrice din spatele acestei schimbări. Aştept cu nerăbdare să cunosc noua conducere chineză, să ţinem seama de realizările comune şi să proiectăm relaţiile pentru următorul deceniu. Creşterea verde într-o lume mai sigură va fi tema dominantă a acestui summit, iar acesta va deveni motto-ul pentru cooperarea noastră în viitor. Suntem şi vom rămâne o importantă sursă de prosperitatea reciprocă. UE este cel mai mare partener economic al Chinei, cu aproape o jumătate de trilion de euro în valoarea schimburilor comerciale, anul trecut. Lansarea negocierilor acordului de investiţii va fi un nou capitol în activitatea noastră, stimularea creşterii şi creşterea locurilor de muncă în economiile noastre. Suntem, de asemenea, parteneri la nivel mondial şi vom discuta despre modalităţile de a contribui la stabilitatea regională şi globală, precum şi despre o creştere puternică, durabilă şi echilibrată".

Comisarii Oettinger, Hahn şi Kallas vor participa la Forumul Urbanizarea UE – China, care adună primari din UE şi China, factorii locali de decizie, arhitecţi, oameni de afaceri şi ONG-uri, pentru a împărtăşi experienţa în trecerea la soluţii durabile, integrate şi eficiente. UE şi China sunt în curs de dezvoltare a relaţiilor de înfrăţire între oraşe şi a altor mecanisme, pentru a promova proiecte comune privind clădirile cu consum redus de energie, integrarea surselor de apă, tratarea deşeurilor, incluziunea socială şi serviciile publice eficiente.

Sursa: Consiliul European

[  Printează ][ ][  Home ]
Comentarii
in Web   romanian.cri.cn
Alte rubrici Forum
© China Radio International.CRI. All Rights Reserved.
16A Shijingshan Road, Beijing, China