Schema emisiunilor
Despre CRI
Despre noi
Caută:
 
Home | Informaţii | Chineză | Cultură Divertisment | Turism-Bucătărie | Comunicare | Economie-Societate Salut, China
China despre rezoluţia privind relațiile economice şi comerciale dintre UE și Taiwan
2013-10-13 19:01:31 cri-1

Purtătorul de cuvânt al Ministerului chinez de Externe, Hua Chunying, a răspuns sâmbătă la întrebările reporterilor privind rezoluţia Parlamentului European referitoare la relaţiile economice şi comerciale dintre UE şi Taiwan. Hua a spus că problema Taiwanului face parte din afacerile interne ale Chinei. Guvernul chinez se opune cu fermitate împotriva oricărei intervenţii externe.

Potrivit relatărilor, Parlamentul European a aprobat, pe 9 octombrie, rezoluţia privind relaţii economice şi comerciale între UE şi Taiwan, solicitând, cu această ocazie, Comisiei Europene să iniţieze negocieri cu partea taiwaneză pentru acorduri privind protecţia investiţiilor şi accesul pe piaţă, cu scopul întăririi relaţiilor economice şi comerciale.

Pentru aceasta, Hua a declarat că partea chineză nu are obiecţii faţă de desfăşurarea schimburilor economice şi comerciale neguvernamentale între UE şi Taiwan, dar se opune dezvoltării relaţiilor guvernamentale între cele două părţi. China speră că partea europeană va respecta principiul existenţei unei singure Chine, va soluţiona prudent problema taiwaneză, nu va avea legături guvernamentale şi nu va semna acorduri guvernamentale cu Taiwan, iar Parlamentul European va face mai multe lucuri favorabile dezvoltării sănătoase a relaţiilor chino-europene.

[  Printează ][ ][  Home ]
Altele
Comentarii
in Web   romanian.cri.cn
Alte rubrici Forum
© China Radio International.CRI. All Rights Reserved.
16A Shijingshan Road, Beijing, China