Dezbaterile de politică generală ale celei de-a 68-a sesiuni a Adunării Generale a ONU au fost inaugurate, marţi, la sediul general al ONU din New York. Tema principală a consultărilor este legată de agenda de dezvoltare a ONU pentru perioada post-2015. Cu toate acestea, fiecare participant care a luat cuvântul a amintit de criza din Siria, în discurs.
Preşedintele celei de-a 68-a Adunări Generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite, John William Ashe, a afirmat în deschiderea evenimentului, că stabilirea agendei de dezvoltare a ONU pentru perioada post-2015 este extrem de importantă pentru activităţile organizaţiei. Noua agendă trebuie să aibă ca prim scop eradicarea sărăciei pe plan mondial.
Secretarul general al ONU, Ban Ki-moon a afirmat că problema siriană este cea mai mare provocare cu care se confruntă pacea şi dezvoltarea lumii de azi. Toate ţările lumii trebuie să asigure monitorizarea şi distrugerea armelor chimice în Siria şi să înceteze transportul de arme către părţile aflate în conflict, din această ţară. El a subliniat că rezolvarea politică a crizei din Siria este singura soluţie.