Reuniunea reprezentanţilor la nivel local China-Europa Centrală şi de Est va avea loc în perioada 2 - 4 iulie la Chongqing, municipiu din vestul Chinei. Secretarul executiv al Secretariatului pentru cooperare China-Europa Centrală şi de Est, Liu Haixing, a declarat marţi la o conferinţă de presă că există potenţial uriaş de cooperarea între China şi ţările din Europa Centrală şi de Est, iar guvernul chinez are încredere în perspectiva acestei cooperări.
La actuala reuniune vor participa premierii României, Ungariei şi Macedoniei, autorităţi locale din 58 de oraşe din 16 ţări precum Polonia şi Bulgaria, şi reprezentanţii de provincii, ministere şi companii chineze. În perioada reuniunii vor fi organizate o serie de forumuri, seminarii economice, expoziţii de fotografie şi proiecţii a unor producţii cinematografice din Europa Centrală şi de Est.
Comerţul între China şi ţările din Europa Centrală şi de Est se află încă la un nivel scăzut, volumul anului trecut fiind de doar 50 miliarde de dolari americani, a mai precizat Liu Haixing, exprimându-şi speranţa că actuala reuniune va promova investiţiile chineze în aceste ţări şi exporturile acestor ţări către China. Totodată, prin intensificarea contactelor, se va putea îmbogăţi conţinutul cooperării între China şi aceste ţări.