Schema emisiunilor
Despre CRI
Despre noi
Caută:
 
Home | Informaţii | Chineză | Cultură Divertisment | Turism-Bucătărie | Comunicare | Economie-Societate Salut, China
Impunerea de taxe anti-dumping pentru produse fotovoltaice chinezeşti prejudiciază relaţiile comerciale chino-europene
2013-05-16 19:57:40 cri-1

Practica Comisiei Europene contravine grav înţelegerilor multilaterale şi va prejudicia serios relaţiile economice şi comerciale chino-europene, a declarat joi purtătorul de cuvânt al Ministerului chinez al Comerţului, Shen Danyang, făcând referiri la relatarea potrivit căreia Comisia Europeană a prezentat deja statelor membre un proiect privind perceperea de taxe anti-dumping foarte mari asupra produselor fotovoltaice chinezeşti.

Oficialul a arătat în cadrul unei conferinţe de presă că de la izbucnirea crizei financiare internaţionale, liderii diferitelor ţări, inclusiv cei ai ţărilor UE, au reafirmat în repetate rânduri necesitatea evitării unor noi măsuri protecţioniste în domeniul comercial şi investiţional. Partea chineză şi-a onorat angajamentele luate, dând dovadă de reţinere faţă de subvenţionarea unor produse în UE. Adoptarea de măsuri abuzive de salvare comercială nu doar contravine grav angajamentelor asumate de liderii diferitelor ţări şi nu ajută la soluţionarea fricţiunilor comerciale, dar şi va distruge procesul de relansare a economiei mondiale, prejucidiind grav încrederea oamenilor în relansarea economică.

Poziţia Chinei pentru soluţionarea prin dialog şi consultări a litigiilor comerciale rămâne neschimbată. Partea chineză nu doreşte să vadă o situaţie generală afectată în cooperarea economică şi comercială chino-europeană; cu atât mai puţin, să intre într-un război comercial cu Uniunea Europeană, a subliniat Shen Danyang.

[  Printează ][ ][  Home ]
Altele
Comentarii
in Web   romanian.cri.cn
Alte rubrici Forum
© China Radio International.CRI. All Rights Reserved.
16A Shijingshan Road, Beijing, China