Biroul de Presă al Consiliului de Stat al Chinei a dat, marţi, publicităţii Cartea albă privind diversificarea forţelor armate din China, anunţând pentru prima dată modul în care sunt organizate forţele terestre, maritime, aeriene şi Corpul al doilea de artilerie al Armatei Populare Chineze de Eliberare.
Conform documentului, forţele terestre de luptă includ 18 unităţi operaţionale mobile şi unele divizii (brigăzi) independente, cu un efectiv de 850 mii de militari.
Forţele maritime sunt alcătuite din 235 mii de militari. În subordinea acestora sunt trei flote. În septembrie 2012, primul port-avion chinezesc "Liaoning" a început misiunile. Dezvoltarea port-avioanelor are o semnificaţie de anvergură pentru a construi o marină puternică şi menţinerea securităţii maritime.
Forţele aeriene au un efectiv de 398 mii de persoane. În subordinea acestora sunt trupele aeriene a şapte regiuni militare şi o armată aeriană.
Sub autoritatea Corpului al doilea de artilerie al Armatei Populare Chineze de Eliberare sunt bazele de rachete, bazele de exerciţii, trupele de suport profesional, instituţiile de învăţământ şi cercetare ştiinţifică şi altele.