Volumul producţiei auto din China a ajuns, în primul trimestru al anul, la 5,39 milioane unităţi, în vreme ce nivelul vânzărilor s-a ridicat la 5,42 milioane, în creştere cu 12,8 şi respectiv cu 13,2% comparativ cu perioada similară a anului trecut.
Potrivit datelor prezentate de Asociaţia Producătorilor de Automobile din China, numărul autovehiculelor produse în luna martie a fost de 2,08 milioane unităţi, iar numărul celor vândute a ajuns la 2,03 milioane. În aceste condiţii, luna martie reprezintă sezonul de vârf tradiţional pentru producţia şi vânzările auto din China.