Cea de-a 21-a sesiune anuală a Forumului Parlamentar din Asia-Pacific va avea loc în perioada 27-31 ianuarie, la Vladivostok, oraş din Orientul Îndepărtat din Rusia. Vicepreşedintele Consiliului Federal al Rusiei, Uma Hanuo Fu, a declarat recent într-un interviu acordat presei că în intensificarea schimburilor şi cooperării interparlamentare din regiunea Asia-Pacific, China a jucat în permanenţă un rol important.
Oficialul rus a precizat că funcţionează deja mecanismele de cooperare pe linia de parlament între Rusia şi China. Au fost înfiinţate comisiile de cooperare între forul legislativ suprem al Chinei şi Consiliul Federal al Rusiei şi, respectiv, Duma de Stat a Rusiei. Mai mult, contactele nemijlocite ale forurilor legislative ruse cu organele legislative regionale din China constituie factori importanţi de promovare a stabilităţii regiunii Asia-Pacific, ajutând şi la aprofundarea cunoaşterii reciproce a popoarelor celor două ţări.
Referindu-se la apropiata sesiune a Forumului Parlamentar din Asia-Pacific, Uma Hanuo Fu a menţionat că sesiunea are principalele sarcini de a adopta rezoluţii pertinente care să ofere sprijin juridic deciziilor adoptate de liderii membrilor Organizaţiei pentru Cooperare Economică din Asia-Pacific, în timpul reuniunii informale a acestora din septembrie a anului trecut, de la Vladivostok, pentru adâncirea cooperării ţărilor din regiune pe plan politic, economic şi în domeniul ştiinţelor umaniste.