Importurile şi exporturile Chinei vor depăşi 3800 miliarde dolari americani, în anul 2012, în creştere cu aproximativ 6%, a declarat la 28 decembrie ministrul chinez al Comerţului, Chen Deming. În aceste condiţii, ponderea exporturilor chineze în comerţ mondial va ajunge la 11%.
Investiţiile străine utilizate vor ajunge la 110 miliarde USD, în vreme ce rata medie anuală de creştere în ultimii cinci ani va ajunge la 7%.
Ministrul Chen Deming a mai arătat că, în anul 2013, Ministerul Comerţului va direcţiona investiţiile străine spre sectorul serviciilor şi spre regiunile central-vestice ale Chinei. De asemenea, companiile străine vor fi încurajate să înfiinţeze sedii şi centre de cercetare în China.
Ministerul chinez al Comerţului urmează să întărească dezvoltarea zonei economice la nivel naţional şi să îmbunătăţească mediul investiţional.