Secretarul general al Comitetului Central al P.C.Chinez, Hu Jintao, a afirmat, vineri, în cadrul şedinţei delegaţiei provinciei Jiangsu, participante la cel de-al 18-lea Congres Naţional al P.C.Chinez, că raportul privind activitatea Comitetului Central al partidului, prezentat la congres, reprezintă o declaraţie politică şi o platformă de acţiune pentru obţinerea de noi realizări în edificarea socialismului cu specific chinezesc. Trebuie să muncim, temeinic, în continuare, mult mai uniţi, pentru realizarea acestui deziderat, a spus Hu Jintao.
El a remarcat câteva aspecte importante. În primul rând, este necesar să cunoaştem şi să urmărim obiectivul lansat la actualul congres, cu privire la construirea multilaterală a unei societăţi cu o viaţă decentă şi aprofundarea reformei şi a deschiderii, să obţinem noi progrese în transformarea accelerată a modului de dezvoltare economică şi adâncirea reformei în domenii de mare importanţă.
Apoi, trebuie să cunoaştem şi să urmărim cerinţele unei dezvoltări ştiinţifice, să exploatăm noi căi în aplicarea strategiei dezvoltării în care inovaţia joacă rolul forţei motrice, în promovarea reajustării strategice a structurii economiei naţionale, în dezvoltarea armonioasă a mediului urban şi rural, în crearea de noi avantaje în concurenţa şi în cooperarea economică internaţională.
De asemenea, trebuie să cunoaştem şi să urmărim cerinţele construcţiei sociale, în care accentul este plasat pe asigurarea şi îmbunătăţirea vieţii populaţiei, să obţinem noi progrese în învăţământ şi educaţie, în creşterea bunăstării oamenilor, în asigurarea asistenţei medicale, în întreţinerea vârstnicilor şi în construcţia de locuinţe.
În al patrulea rând, trebuie să cunoaştem şi să sesizăm importanţa şi urgenţa întăririi construcţiei unei civilizaţii ecologice, să promovăm eficient şi constant dezvoltarea verde, circulară, cu emisii reduse de dioxid de carbon, să obţinem noi rezultate în intensificarea construcţiei unei civilizaţii ecologice.
Şi nu în ultimul rând, trebuie să cunoaştem şi să sesizăm importanţa extrem de mare pe care o are creşterea nivelului construcţiei ştiinţifice a partidului în făurirea socialismului cu specific chinezesc şi să asigurăm materializarea programelor elaborate în cadrul celui de-al 18-lea Congres Naţional al partidului, a concluzionat Hu Jintao.