Documentul a arătat că, în ultimii ani, China a crescut considerabil ponderea din PIB a fondurilor alocate pentru cercetare şi exploatarea tehnico - ştiinţifică. Pentru păstrarea ratei ridicate a creşterii economice şi pentru ca R.P. Chineză să devină, până în anul 2020, o ţară de tip inovativ, autorităţile de la Beijing au pus în aplicare, în ultimii patru ani, o serie de măsuri, au încurajat investiţiile întreprinderilor în proiecte de inovaţie, şi au atras cercetătorii chinezi care fac studii sau activează în străinătate.
Până în anul 2020, ponderea din PIB a investiţiilor absorbite de proiectele ştiinţifice va creşte de la 1,5 la 2%, numărul cercetătorilor din China urmând să îl depăşească pe cel din Uniunea Europeană şi Statele Unite ale Americii.