Prima şedinţă a prezidiului celui de-al 18-lea Congres Naţional al P.C.Chinez a avut loc, miercuri, în Marea Sală a Poporului din Beijing. Secretarul general al C.C. al P.C.Chinez, Hu Jintao, a rostit un discurs în cadrul acesteia.
De asemenea, la şedinţă a fost aprobat raportul de validare a reprezentanţilor pentru Congresul care începe joi dimineaţa. 2.270 reprezentanţi au fost aleşi de către cele 40 de organizaţii de partid însărcinate, la nivelurile provincial, al organelor centrale, întreprinderilor de stat, armatei şi al altora. Lista cu aceste persoane a fost aprobată şi dată publicităţii de către C.C. al P.C.Chinez. Din cauză că doi reprezentanţi au încetat, ulterior, din viaţă, numărul final al celor prezenţi va fi de 2.268.