Vorbitorul a arătat că în luna aprilie, premierul chinez Wen Jiabao a avut întâlnire la Varşovia cu liderii celor 16 ţări din Europa Centrală şi de Est. Cele două părţi au ajuns la un larg consens pentru consolidarea cooperării bilaterale. Şeful guvernului chinez a anunţat că guvernul chinez a decis să stabilească o cotă de credite speciale în suma de 10 miliarde dolari, pentru a sprijini proiectele de colaborare din domeniile de construcţia infrastructurală, tehnologiile noi şi înalte, economie verde etc.
Hong Lei a declart că în momentul de faţă, activităţile de valorificare a creditelor speciale de 10 miliarde de dolari au fost demarate, întreprinderile celor două părţi au semnat deja mai multe acorduri de colaborare pentru a valorifica această sumă de credite. Recent, la Conferinţa de înfiinţare a Secretariatului de cooperare dintre China şi ţările din Europa Centrală şi de Est, partea chineză a făcut o prezentare a activităţilor în perioada următoare pentru valorificarea acestui credit special, şi ţările din Europa Centrală şi de Est au salutat aceasta.