Schema emisiunilor
Despre CRI
Despre noi
Caută:
 
Home | Informaţii | Chineză | Cultură Divertisment | Turism-Bucătărie | Comunicare | Economie-Societate Salut, China
Forumul internaţional "Globalizarea Economică şi Sindicatele"
2012-08-28 16:26:47 cri-1
Lucrările forumului internaţional "Globalizarea Economică şi Sindicatele 2012" au fost deschise, marţi, la Beijing. Preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Întreaga Chină, Wang Zhaoguo, a rostit o cuvântare la ceremonia de deschidere, în care a solicitat respect şi protecţie pentru muncă, protejarea drepturilor şi intereselor celor ce muncesc şi îmbunătăţirea bunăstării acestora, promovarea creşterii sănătoase a economiei naţionale şi a relansării economiei mondiale.

Secretarul general al Organizaţiei Unităţii Sindicatelor Africane (OATUU), Hassan Adebayo Sunmonu, a exprimat speranţa ca forumul din acest an să contribuie la solidaritatea mai puternică a sindicatelor şi la îndeplinirea atribuţiilor acestora, pentru protejarea drepturilor şi intereselor legitime ale muncitorilor.

Forumul internaţional "Globalizarea Economică şi Sindicatele 2012", iniţiat de Federaţia Sindicatelor din Întreaga Chină, este organizat anual începând din 2004. La ediţia din acest an, care are ca temă principală "respectul faţă de creativitate şi protejarea intereselor muncitorilor", participă peste 100 de reprezentanţi din Asia, Africa, America Latină şi Europa, precum şi delegaţi ai organismelor sindicale internaţionale.

[  Printează ][ ][  Home ]
Comentarii
in Web   romanian.cri.cn
Alte rubrici Forum
© China Radio International.CRI. All Rights Reserved.
16A Shijingshan Road, Beijing, China