Pe 1 iunie a fost lansat, oficial, programul "Ziua dedicată acţiunilor de sprijinire şi ajutorare a populaţiei sărace din provincia Guangdong" şi "Ziua carităţii din Guangzhou".
Astfel, în perioada 1 iunie - 15 iulie, departamentele de resort vor organiza diferite evenimente în acest sens, mese rotunde la care vor participa reprezentanţi ai companiilor cu capital taiwanez şi străin, ai reprezentanţelor diplomatice şi comerciale străine din Guangzhou, ai compatrioţilor din regiunile Hong Kong şi Macao, precum şi chinezi stabiliţi în străinătate.
Din 2009, municipalitatea din Guangzhou a colecţionat fonduri în valoare de 388 milioane de yuani, destinate cu precădere ajutorării celor nevoiaşi, pentru asistenţă medicală şi problemele de zi cu zi, dar şi acţiuni de sprijinire a satelor sărace din alte regiuni, pe care le desfăşoară provincia Guangdong.