Comisarul european pentru agricultură şi dezvoltare rurală, Dacian Cioloş, şi ministrul chinez al agriculturii, Han Changfu, au semnat, luni, la Beijing, un plan de cooperare în domeniul agriculturii şi dezvoltării rurale. Având la bază relaţiile tradiţionale dintre China şi Uniunea Europeană, planul va impulsiona parteneriatul existent şi va oferi avantaje reciproce prin consolidarea relaţiilor din domeniul agriculturii, permiţând soluţionarea mai eficientă a provocărilor bilaterale şi internaţionale cu care se confruntă cei doi parteneri.
Schimbul de idei, bune practici şi soluţii inovatoare va fi benefic pentru ambele părţi. Se vor aborda problematici diverse, cum ar securitatea alimentară sau provocările în domeniul mediului, pentru a face domeniul agriculturii mai sustenabil şi pentru a strânge relaţiile comerciale de profil. Stabilirea unor priorităţi comune va impulsiona dezvoltarea relaţiilor dintre UE şi China în domeniul agriculturii şi dezvoltării rurale. Sectoarele prioritare din punctul de vedere al cooperării sunt: securitatea alimentară, cooperarea internaţională, agricultura cu impact minim asupra mediului, agricultura ecologică şi siguranţa alimentară.
Comisarul european Dacian Cioloş a declarat: "Sectorul agriculturii este esenţial atât pentru China, cât şi pentru Uniunea Europeană. Impărtăşim un puternic interes pentru aprofundarea cooperării noastre bilaterale în domeniul agriculturii şi dezvoltării rurale. Acest plan de cooperare reprezintă un pas înainte în angajamentul nostru de a conlucra în vederea gestionării provocărilor comune – în special securitatea alimentară, dezvoltarea rurală, siguranţa alimentelor şi combaterea schimbărilor climatice. Putem răspunde acestor provocări prin stabilirea unor relaţii în domeniu mai puternice şi mai apropiate, atât la nivel internaţional, cât şi bilateral, prin intermediul unor acţiuni şi proiecte de colaborare concrete".
Ministrul Han Changfu a afirmat, în continuare: "Cooperarea dintre China şi Uniunea Europeană, în domeniul agriculturii, se bucură de realizări remarcabile şi perspective promiţătoare. Astfel, promovarea cooperării noastre bilaterale în domeniul agriculturii este în interesul ambelor părţi şi reprezintă aspiraţiile împărtăşite atât de China, cât şi de Uniunea Europeană. Sunt convins că, datorită eforturilor noastre concertate, cooperarea în domeniul agriculturii dintre China şi Uniunea Europeană va avea ca rezultate, în mod cert, beneficii reciproce, avantaje pentru ambele părţi şi progrese comune".