Dezvoltarea economică a Chinei este, în general, bună, cu o creştere menţinută, în ciuda faptului că există presiuni de scădere a acesteia. Economia Chinei va înregistra, anul acesta, o creştere stabilă şi relativ rapidă, cu ajutorul măsurilor necesare luate, după cum a declarat, vineri, vicepreşedintele Comisiei Naţionale de Dezvoltare şi Reformă, Du Ying.
Oficialul chinez a afirmat, la o conferinţă de presă, că membrii Consiliului de Stat au subliniat principiul obţinerii de progrese atunci când se păstrează stabilitatea, precum şi stabilirea unui echilibru între creşterea economică, menţinerea inflaţiei sub control şi ajustarea structurii economice.
El a mai precizat că măsurile adoptate cuprind patru puncte: aplicarea continuă a politicilor de reducere a impozitelor, promovarea pe mai departe a politicii monetare stabile, cu păstrarea unei anverguri rezonabile a creditelor, încurajarea consumului, cu menţinerea unei amplori potrivite a investiţiilor şi păstrarea unei stabilităţi a exporturilor.