Epava avionului rus Superjet 100, care avea la bord aproximativ 50 de persoane, a fost găsită la 9 mai într-o regiune muntoasă situată la sud de Jakarta, a anunţat joi un purtător de cuvânt al armatei, relatează AFP.
Avionul efectua un zbor demonstrativ menit să prezinte calităţile noului model civil de avion Superjet 100 (SSJ100) fabricat de grupul rus Suhoi. Aeronava tocmai obţinuse certificarea pentru Europa.
Zborul demonstrativ făcea parte dintr-un turneu internaţional organizat de compania Suhoi, în cadrul căruia avionul urma să fie prezentat în Kazahstan, Pakistan, Myanmar, Laos şi Vietnam, potrivit Ambasadei Rusiei la Jakarta.
Avionul de tip SSJ100 a obţinut certificarea rusă la începutul lui 2011 şi a fost prezentat frecvent drept "speranţa" aeronauticii civile ruse.
Capabil să transporte 100 de persoane, acesta a fost conceput pentru a face concurenţă producătorilor brazilian Embraer şi canadian Bombardier pe piaţa avioanelor regionale, o piaţă aflată în plină ascensiune.
Mai multe companii, inclusiv Aeroflot, îl utilizează deja sau au dat comandă pentru achiziţionarea acestuia. Companiile indoneziene Kartika Airlines a achiziţionat 15 avioane în 2011, iar Sky Aviation 12 avioane.
Sursă: http://www.realitatea.net