Un responsabil din cadrul Centrului de control şi prevenire a leprei din China a declarat că în prezent numărul cazurilor noi înregistrate este în scădere de la an de an. În condiţiile în care reţelele publice medico-sanitare din oraşe şi din mediul rural vor funcţiona eficient, raportând şi izolând la timp noile cazuri, va fi redusă rata îmbolnăvirilor de lepră.
Potrivit criteriilor internaţionale în domeniu, dacă într-o ţară procentul anual al noilor cazuri de lepră este de sub unu la o sută de mii, se consideră că ţara respectivă a eliminat această boală.
Lepra este una din cele trei mari şi vechi boli contagioase din lume. În prezent, în întreaga lume sunt înregistraţi între 10 şi 15 milioane de pacienţi cu lepră.