Manifestări dedicate Zilei României, cu ocazia împlinirii a 162 de ani de la naşterea poetului Mihai Eminescu au fost organizate, pe 15 ianuarie, la Şcoala „1 Octombrie" din Beijing (BNDS) pentru al patrulea an consecutiv, semn al bunelor relaţii de prietenie dintre China şi România. La eveniment au fost invitaţi Ambasadorul României la Beijing, Doru Costea, Ambasadorul Republicii Moldova la Beijing, Anatolie Urecheanu, alţi reprezentanţi diplomatici ai celor două ambasade, cadre universitare ale secţiilor cu predare în limba română din Beijing, dar şi prieteni ai şcolii. Elevii Departamentului Internaţional al instituţiei au pregătit un program special, în care au inclus şi câteva momente legate de tradiţiile şi obiceiurile importante ale poporului român. Invitaţii speciali au fost întâmpinaţi cu pâine şi sare.