În primele trei trimestre ale acestui an, contribuţia adusă de cererile interne la creşterea economiei chineze a ajuns la 101%. Numai contribuţia adusă de consumul efectiv a crescut de la 32,7%, în aceeaşi perioadă a anului 2010, la 47,9% în acest an, a informat miercuri, la Beijing, preşedintele Comitetului de Stat pentru Dezvoltare şi Reformă din China, Zhang Ping.
Oficialul chinez a spus că, în ultimii ani, guvernul chinez a depus eforturi uriaşe pentru creşterea veniturilor cetăţenilor, pentru accelerarea constituirii unui sistem de protecţie socială şi pentru construirea locuinţelor destinate cetăţenilor cu venituri modeste. Ca urmare, capacitatea de consum a locuitorilor s-a ridicat, continuu. De asemenea, o serie de măsuri de încurajare a consumului a contribuit la ameliorarea structurii acestuia şi la creşterea potenţialului de consum în mediul rural.