În ultimii 10 ani de când China a aderat la Organizaţie Mondială a Comerţului(OMC), comerţul exterior al Chinei a înregistrat o dezvoltare puternică. China a devenit cea mai mare ţară exportatoare şi a doua ţară importatoare la nivel mondial. Faptul nu numai sprijină creşterea economiei naţionale chineze, adaugă şi o forţă-motrice importantă în devzoltarea economiei mondiale, se arată la 10 decembrire într-un comentariu al agenţiei de presă China News.
Potrivit comentariului, înaintea crizei financiare internaţionale, pe baza superiorităţii privind costuri totale ale forţei de muncă şi capacităţii industriale, China a devenit principala ţară producătoare şi exportatoare de produse industriale pentru întreaga lume. După izbucnirea crizei financiare internaţionale, China a adoptat o serie de măsuri pentru stimularea economiei. În anul 2009, volumul de import al Chinei a crescut cu 2,9% comparativ cu anul precedent, sprijinind exportul multor ţări afectate de criză şi jucând un rol important pentru relansarea economiei mondiale.
În prezent, în contextul răspândirii crizei datoriilor suverane din Europa şi menţinerii slăbiciunii economiei americane, China, care ar putea fi cea mai mare piaţă din lume, va acorda atenţie la extinderea importului din UE, Zona Euro şi ţările cu surplus, continuând să joace un rol important în relansarea economiei mondiale. În primele 9 luni ale anului acesta, volumul de import al Chinei de la UE a crescut cu peste 30%, făcând contribuţii la contracararea crizei datoriilor din Europa.
În ultimii 10 ani, comerţul exterior al Chinei a înregistrat o mare dezvoltare, promovând dezvoltarea economiei mondiale. Potrivit Băncii Mondiale, în anul 2009, rata de contribuţie a Chinei pentru creşterea PIB-ului mondial s-a ridicat la 14,5%. China a devenit ţara cu contribuţia cea mai mare din lume.