Schema emisiunilor
Despre CRI
Despre noi
Caută:
 
Home | Informaţii | Chineză | Cultură Divertisment | Turism-Bucătărie | Comunicare | Economie-Societate Salut, China
Accidentul feroviar din Wenzhou a provocat moartea a 39 de persoane  
2011-07-25 19:59:59 cri-1

Sâmbătă, la ora 20 şi 38 de minute, trenul D 301 cu direcţia Beijing – Fuzhou a ciocnit, din spate, un alt tren care circula dinspre Hangzhou către Fuzhou, în apropierea oraşului Wenzhou din provincia Zhejiang, estul Chinei. În urma coliziunii, patru vagoane din trenul din spate au căzut de pe pod, unul dintre acestea fiind în poziţie verticală. Accidentul a mai determinat deraierea a patru vagoane din trenul din faţă. Accidentul a pricinuit moartea a 39 de persoane şi rănirea altor aproximativ 200.

Activităţile de salvare au început imediat după declanşarea accidentului. Preşedintele Chinei Hu Jintao şi premierul Wen Jiabao au dat indicaţii importante privind activităţile de salvare şi desfăşurarea anchetei pentru descoperirea cauzelor accidentului. Vicepremierul Zhang Dejiang s-a deplasat, duminică, la faţa locului.

Ministerul Căilor Ferate a organizat, duminică, la Wenzhou o conferinţă de presă. Purtătorul de cuvânt al ministerului, Wang Yongping şi-a exprimat, în numele ministerului, regretul sincer familiilor victimelor şi celor care au de suferit de pe urma accidentului.

„Exprimăm condoleanţe profunde familiilor victimelor şi compasiune celor răniţi. Ne cerem cu sinceritate scuze tuturor pasagerilor. În momentul de faţă se anchetează şi se analizează cauzele accidentului ."

Wang Yongping a declarat că a fost găsită cutia neagră. Investigaţiile sunt în curs de desfăşurare. Odată ce se cunosc cauzele accidentului, acestea vor fi publicate imediat. El a mai precizat că trenurile de mare viteză au fost puse în circulaţie nu de mult timp şi că se confruntă cu multe provăcări. Dar, în viitor vor fi depuse eforturi pentru asigurarea funcţionării în siguranţă a trenurilor cu viteză rapidă.

Ministerul Căilor Ferate a hotărât, duminică, demiterea din funcţie a directorului general al departamentului căilor ferate din Shanghai şi a altor 2 responsabili şi anchetarea accidentului.

După producerea tragediei, mii de oameni s-au adunat din toate zonele pentru a întinde o mână de ajutor, inclusiv pompieri, personal medical, pasageri, localnici, taximetrişti şi chiar turişti străini. Zhou Xuanci, responsabilul organizaţiei voluntarilor din Wenzhou a arătat că, după semnalarea accidentului, mulţi locuitori, nu doar că au participat la activităţile de salvare, dar au şi donat sânge. El a spus:

„Mulţi dintre noi au participat la activităţile de salvare la cutremurele din Wenchuan şi Yushu. Avem unele cunoştinţe în acest domeniu. Putem să oferim ajutor psihologic. Această perioadă durează în jur de o săptămână."

Potrivit informaţiilor, spitalele din regiune sunt mobilizate pentru salvarea şi tratarea răniţilor. Se depun eforturi pentru ca fiecare rănit să poată primi cel mai bun tratament medical, precum şi pentru reducerea la minimum a cazurilor de decese şi incapacitate. 13 experţi în tratament intens, neorochirurgie şi ortopedie din Beijing, Shanghai şi Nanjing au sosit, duminică, la Wenzhou, pentru a ajuta la tratarea răniţilor.

Pe lângă ajutorul medical au mai fost trimise opt echipe de intervenţie psihologică în spitalele unde sunt internaţi răniţii de pe urma accidentului feroviar, pentru a înlătura panica şi alte probleme psihologice apărute la unii dintr ei. Medicul Dai Wanglei de la spitalul nr. 2, subordonat Institutului de Medicină din Wenzhou a arătat:

„Actualele probleme sunt cele de criză acută. Cel mai însemnat simptom la ei constă în greutatea de a adormi şi în insomnii. Unii manifestă spaimă şi frică. Am adus medici psihologi pentru a le oferi suport psihologic."

Potrivit ultimelor informaţii, în urma eforturilor depuse o zi întreagă, zona accidentului a fost curăţată, iar traficul a fost reluat. Unele curse au intrat, deja, în programul normal.

 

[  Printează ][ ][  Home ]
Altele
Comentarii
in Web   romanian.cri.cn
Alte rubrici Forum
© China Radio International.CRI. All Rights Reserved.
16A Shijingshan Road, Beijing, China