Premierul chinez, Wen Jiabao, a sosit la 24 iunie, la amiază, la Budapesta, începând o vizită oficială în Ungaria. Este o nouă vizită pe care o efectuează şeful guvernului chinez în această ţară după 24 de ani.
Premierii chinez şi ungar vor discuta, în cadrul vizitei, despre dezvoltarea relaţiilor chino-ungare, premierul Wen urmând să aibă întâlniri cu reprezentanţi ai diferitelor cercuri sociale din Ungaria. De asemenea, va participa la Forumul Economic şi comercial China - Ţările din Europa Centrală şi de Est.
Într-un mesaj înscris difuzat pe aeroportul din Budapesta, Wen Jiabao a arătat că în cei peste 60 de ani de la stabilirea relaţiilor diplomatice între China şi Ungaria, acestea s-au dezvoltat stabil. Ungaria a adus contribuţii la impulsionarea relaţiilor dintre China şi Uniunea Europeană după ce a preluat, de la 1 ianuarie a.c., preşedinţia Uniunii. China doreşte să îşi conjuge eforturile alături de Ungaria pentru impulsionarea relaţiilor bilaterale, a adăugat premierul chinez Wen Jiabao.


][











