Liang Guanglie, ministrul chinez al apărării, aflându-se în Singapore cu ocazia participării la dialogul Shangrila, s-a întâlnit pe 4 iunie cu prim vicepremierul rus, Sergei Ivanov.
Liang a arătat că tendinţa dezvoltării relaţiilor între cele două armate este pozitivă. Cooperările celor două părţi sunt din ce în ce mai bogate, amplificate şi intesificate. El a mai apreciat contribuţiile aduse de către Ivanov la promovarea relaţiilor menţionate, exprimând în acelaşi timp dorinţa ca cele două armate să îşi ridice nivelul de colaborare pragmatică.
La rândul său, Ivanov a spus că Rusia are o tradiţie prietenoasă faţă de China şi ambele părţi joacă un rol important în menţinerea stabilităţii regionale. Între cele două armate există schimburile şi cooperările întinse. El şi-a exprimat dorinţa ca armatele rusă şi chinză să întărească pe mai deparde aceste colaborări în diverse domenii în vederea promovării dezvoltării paşnice şi stabile a regiunii şi a globului.