Schema emisiunilor
Despre CRI
Despre noi
Caută:
 
Home | Informaţii | Chineză | Cultură Divertisment | Turism-Bucătărie | Comunicare | Economie-Societate Salut, China
Ameliorarea situaţiei la centralele nucleare din Japonia
2011-03-21 20:07:26 cri-1

După eforturi de mai multe zile, duminică, a fost realuată alimentarea cu electricitate la reactoarele 2 şi 5 ale centralei nucleare Fukushima 1, din Japonia. Sistemul de răcire al centralei revine treptat la normal, ceea ce va favoriza oprirea scurgeriilor de substanţe nucleare.

Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA) a confirmat că situaţia centralei Fukushima 1 a înregistrat, în ultimele 24 de ore, o tendinţă pozitivă de evoluare, însă situaţia rămâne critică.

De asemenea, nivelul radiaţiilor în regiunile Nord - Estice, Kanto şi alte localităţi, a scăzut începând de duminică. Radiaţiile din trei judeţe învecinate cu Fukushima s-au diminuat la 20% din nivelul maxim înregistrat după accidentul nuclear. Însă, au fost înregistrate substanţe radioactive în precipitaţii şi praful atmosferic.

Ministerul Educaţiei, Culturii, Sporturilor, Ştiinţei şi Tehnologiilor din Japonia a anunţat că volumul substanţelor radioactive prezente în mediu şi în apa potabilă nu afectează sănătatea omului.

Potrivit informaţiilor prezentate de poliţia japoneză, în urma cutremurului de pământ şi a ţunamiului, au fost înregistrate 8.649 de victime, iar 12.877 persoane sunt date dispărute.

Într-un raport prezentat de Banca Mondială se arată că seismul deosebit de puternic şi ţunamiul din Japonia vor provoca o reducere cu 0,5 procente a Produsului Intern Brut al Japoniei în anul curent, iar reconstrucţia după calamitate va necesita aproximativ cinci ani.

[  Printează ][ ][  Home ]
Comentarii
in Web   romanian.cri.cn
Alte rubrici Forum
© China Radio International.CRI. All Rights Reserved.
16A Shijingshan Road, Beijing, China