Comunitatea Statelor Independente (CSI) se confruntă cu numeroase probleme. Este imposibil ca statele membre ale Comunităţii să ajungă la un consens în toate problemele, dar este necesară existenţa acesteia, deoarece statele din regiunea fostei URSS nu au o altă platformă de discutare a problemelor. Afirmaţia a fost făcută, vineri, de preşedintele Rusiei, Dmitri Medvedev.
Medvedev a declarat în urma reuniunii Consiliului Şefilor Statelor Membre ale CSI, organizată la Moscova, că în anul 2010 procesul de integrare a CSI a cunoscut o evoluţie bună, statele membre urmând să semneze Acordul privind zona de comerţ liber. Acest lucru reprezintă un pas important în procesul de integrare economică a CSI.