Schema emisiunilor
Despre CRI
Despre noi
Caută:
 
Home | Informaţii | Chineză | Cultură Divertisment | Turism-Bucătărie | Comunicare | Economie-Societate Salut, China
Rezultate finale provizorii: Băsescu - 32,44%, Geoană - 31,15%
2009-11-25 19:10:59 cri-1

Preşedintele Traian Băsescu, candidat pentru un nou mandat de şef al statului, a obţinut în primul tur al alegerilor prezidenţiale 32,44% din voturi, Mircea Geoană, candidat al Alianţei PSD+PC, - 31,15% , iar liderul Partidului Naţional Liberal, Crin Antonescu - 20,02%, potrivit rezultatelor finale provizorii prezentate miercuri de purtătorul de cuvânt al Biroului Electoral Central (BEC), Marian Muhuleţ.

Liderul Partidului România Mare, Corneliu Vadim Tudor, a obţinut 5,56% din voturi, Kelemen Hunor (UDMR)- 3,83% , Sorin Oprescu- 3,18% George Becali - 1,91%, Remus Cernea - 0,62%, Constantin Rotaru - 0,44%, Gheorghe Eduard Manole - 0,35%, Ovidiu Iane - 0,23% şi Constantin Ninel Potîrcă - 0,21%.

Potrivit BEC, numărul total al alegătorilor înscrişi în copiile de pe listele electorale permanente a fost de 18.293.277 de votanţi (54,37%), din care s-au prezentat la urne 9.946.748 persoane.

Numărul total de voturi valabil exprimate a fost de 9.718.840 (97,70%), iar nule 227.446 (2,28%).

Aceste date au fost furnizate de BEC după centralizarea tuturor proceselor-verbale trimise în format electronic de birourile electorale judeţene. BEC aşteaptă primirea documentelor de la toate BEJ-urile pentru confirmarea rezultatelor, acestea urmând să vină în cursul acestei zile.

Purtătorul de cuvânt al BEC, Marian Muhuleţ, a anunţat că mai sunt de primit procese verbale din 15 judeţe, ultimul fiind programat pentru ora 16,00.

''Conferinţa de presă cu rezultatele finale confirmate după primirea la BEC a tuturor proceselor verbale centralizate de către birourile electorale de circumscripţie va avea loc după primirea ultimului proces verbal, cel mai probabil joi'', a declarat, pentru AGERPRES, Muhuleţ.

Tot joi, documentele vor ajunge la Curtea Constituţională pentru validarea alegerilor prezidenţiale.

Totodată, 77,78% (6.740.213) dintre alegători au răspuns cu DA la referendumul pentru trecerea la un Parlament unicameral şi 22,22% (1.925.209) cu NU, potrivit rezultatelor finale provizorii publicate, miercuri, de Biroul Electoral Central. De asemenea, 88,84% (7.765.573) dintre români au răspuns cu DA pentru reducerea numărului de parlamentari la maximum 300 şi 11,16% (975.252) cu NU.

Numărul total de alegători care s-au prezentat la urne la scrutinul popular de duminică este de 50,95% (9.320.240).

La întrebarea privind trecerea la un legislativ unicameral numărul voturilor valabil exprimate este de 8.665.422, iar cel al voturilor nule 653.234. La cea de a doua întrebare, numărul voturilor valabil exprimate este de 8.740.825, iar cel al voturilor nule 578.477.

Sursa: AGERPRES

[  Printează ][ ][  Home ]
Comentarii
in Web   romanian.cri.cn
Alte rubrici Forum
© China Radio International.CRI. All Rights Reserved.
16A Shijingshan Road, Beijing, China