Superstarul hongkonghez, Aaron Kwok se află, în aceste zile, la Beijing, pentru a promova noul lui film "Peace Breaker," un film chinezesc refăcut după thrillerul coreean "A Hard Day", apărut în 2014.
"Personajul meu este un polițist, nici bun, nici rău. Moralitatea lui este, undeva, într-o zonă gri. Nu am mai portretizat un astfel de personaj", a spus Kwok.
Alți protagonişti ai filmului sunt actrița Liu Tao, care joacă rolul soției lui Kwok, precum și Wang Qianyuan.
Versiunea coreeană este povestea unui detectiv specializat în omucideri, care omoară accidental un om cu mașina, apoi încearcă să-i ascundă corpul în sicriul mamei sale, în ziua înmormântării.
Cu toate acestea, atât Kwok, cât și Wang au refuzat să detalieze schimbările pe care le-au adus versiunii lor.
"Peace Breaker" urmează să apară în cinematografele chineze din 18 august.