Chen Penbin a realizat provocarea celor 100 de maratonuri.
"Din cauza intensităţii mari, nici transpiraţia mea nu mai avea gust." Colapsul şi lipsa de sare au devenit alte alte probleme serioase în drumul lui Chen Penbin spre Wukesong.
Alergătorul chinez are o echipă profesionistă, care cuprinde atât un nutriţionist şi un specialist în refacerea forţei fizice, cât şi o persoană însărcinată cu problemele de logistică. Pentru sportivi, alimentaţia stabilită de un nutriţionist este, adeseori, prea puţin condimentată. Sigur că nu este greşită, dar fiindcă Chen Penbin transpira tot timpul, pierderea sării era mai mare decât absorbirea acesteia, ceea ce l-a pus în dificultate. Cei care practică sporturi de mare intensitate ştiu clar că, odată ce corpul uman este lipsit de sare, se va simţi sleit de puteri. Uneori, Chen Penbin era chiar să intre în colaps. "Atunci era să intru în colaps, nu mai aveam putere. Am insistat să ajung până într-un sat şi am rugat un partener să cumpere sare şi să facă apă sărată pentru mine. Am încercat de mai multe ori gustul, până când am simţit că este potrivit. În următoarele zile am băut această soluţie în fiecare zi şi, încetul cu încetul, transpiraţia mea a ajuns să fie sărată din nou.
Chen Penbin a declarat că, de fapt, la început nu era sigur că va putea realiza această provocare. Când au trecut 20 de zile, 50 de zile, 70 de zile, a ştiut că va reuşi. Cu cât era mai aproape de destinaţie, cu atât era mai atent. Mai ales în ultimele trei zile, a ştiut că dacă va face o greşeală, toate eforturile dinainte ar fi irosite. Astfel, cu puţină ezitare şi îndoială, a reuşit să aducă onoare sălii de sport din Wukesong.
Realizarea celor 100 de maratonuri i-a dat lui Chen Penbin multă încredere. După o pauză de doar o lună, el a început o nouă călătorie, care urma să fie descrisă de ultramaratonistul chinez drept cea mai dificilă la care a participat în viaţa lui.
"În comparaţie cu cele 100 de maratonuri, cred că maratonul montan din India este şi mai provocator." Cursa a fost organizată în apropierea unei comune din zona munţilor Himalaya. Altitudinea medie a zonei respective este de 3.000 de metri şi cea maximă ajunge la 5.400 de metri. Chen Penbin a trebuit să alerge 222 kilometri în astfel de condiţii extreme. Este o diferenţă mare de temperaturi de-a lungul acestui drum. În unele tronsoane a trebuit să se îmbrace cu o haină cu puf, în timp ce în altele a simţit nevoia să alerge în pielea goală. În final, Chen Penbin a terminat cursa montană cu un rezultat de 38 de ore, 21 de minute şi cinci secunde.
"La 5.300 de metri, cunoştiinţa mea nu prea mai era clară." Cu toate că avea timp destul să finalizeze cursa, din cauza cunoştiinţei neclare şi a oboselii, s-a îndoit că va putea ajunge la linia finală. Totuşi a insistat până la capăt.
Chen Penbin nu fumează, nici nu consumă alcool. Îşi păstrează bine starea de sănătate, datorită alimentaţiei şi obiceiurilor sale de viaţă. Referindu-se la alimentaţie şi antrenamente, el a împărătăşit experienţele sale cu toţi alergătorii. Le-a propus să consume cât mai puţină grăsime şi mai multe legume şi carbohidraţi, cum ar fi orez şi tăiţei. Tăiţeii sunt buni şi foarte nutritivi. Este necesară şi multă carne, mai ales carne de peşte.
La antrenamente nu poţi alerga 10 kilometri în fiecare zi. Trebuie combinate antrenamente de rezistenţă şi de forţă explozivă. Totodată, trebuie să fii atent şi la mişcările tale când alergi, pentru că are legătură cu câtă energie consumi. Cu cât consumi mai puţină energie, cu atât mai rapid şi mai departe alergi. Mai mult, înainte şi după antrenamente trebuie neapărat mişcări de întindere şi masaj, pentru ca muşchii să nu devină prea înţepeniţi.
La Gala de acordare a premiilor pentru sporturi outdoor, Chen Penbin a afirmat că primirea premiului este o onoare pentru el, dar şi o mare responsabilitate. El speră să-i încurajeze pe cât mai mulţi oameni să alerge.