Schema emisiunilor
Despre CRI
Despre noi
Caută:
 
Home | Informaţii | Chineză | Cultură Divertisment | Turism-Bucătărie | Comunicare | Economie-Societate Salut, China
Deserts Chang
2014-09-26 19:42:14 cri-1


Melodia pe care ascultaţi se numeşte „Drăguţă" şi este hitul cel mai molipsitor al anului 2006, interpretat de Deserts Chang, cântăreaţa pe care vă invit să o cunoaşteţi astăzi.

Ea a început să compună melodii de la vârsta de 13 ani, a semnat primul contract cu casa de discuri la 19 ani, dar a lansat primul ei album personal la vârstă de 25 de ani. Deşi provine dintr-o familie renumită din provincia chineză Taiwan, Deserts Chang a întâlnit multe obstacole la începutul carierei. Astfel, ea înregistrează integral albumul intitulat „My life will be ...", însă acesta nu este lansat, din cauza unor probleme ale casei de discuri. Dar după încheierea contractului, Deserts începe să cânte în cluburi din oraşul Taipei, numele ei devenind tot mai cunoscut în rândul publicului.

În anul 2006, Deserts Chang lansează, în cele din urmă, primul album personal, cel înregistrat în urmă cu 5 ani, intitulat „My life will be ...". Melodia pe care aţi ascultat-o la începutul emisiunii, „Drăguţă", face parte din acesta şi a devenit hitul preferat al verii anului 2006, fapt ce i-a permis lui Deserts să obţină rezultate bune la Gala Premiilor Melodiilor de Aur din 2007. Şi nu doar „Drăguţă", ci toate melodiile din primul ei album au emoţionat publicul. Haideţi să ascultăm o altă piesă din acesta, intitulată „Scream":

În anul 2007, Deserts Chang lansează al doilea album, „Dragul meu ... eu însă nu ştiu". Majoritatea pieselor sunt compuse de ea. Deserts depune eforturi mari, de neînchipuit, la scrierea versurilor, pentru a prezenta publicului un CD perfect. Cuvintele cele mai repetate ale lui Deserts în timpul înregistrării albumului au fost, „Încă o dată, te rog!". Ascultaţi hitul „Apariţia":

Albumul „Oraşul" a fost lansat în anul 2009. Pentru acesta, Deserts Chang a colaborat cu trupa Algae, cu care a şi realizat copertele speciale pentru cele 100 de piese din albumele ei. „Jocul divinităţilor", un alt album al ei, a fost lansat în 2012, şi s-a bucurat de aprecieri în rândul muzicienilor.

La începutul evenimentului Live Music, organizat de ASUS Cross MusicRadio, Deserts Chang a interpretat melodia „Beautiful woman", care a încălzit atmosfera:

[  Printează ][ ][  Home ]
Altele
Comentarii
in Web   romanian.cri.cn
Alte rubrici Forum
© China Radio International.CRI. All Rights Reserved.
16A Shijingshan Road, Beijing, China