Marea sărbătoare a microbiştilor din toată lumea se apropie. În ultimele zile, a fost făcut public un echipament special al poliţiei braziliene care este în stilul "Robocop".
Brazilia a comandat 200 astfel de echipamente de protecţie "Robocop". Acesta include o cască şi o vestă care protejează spatele, pieptul şi umerii. Fiecare echipament are o greutate de 10 kilograme şi rezistă la o temperatură de până la 427 de grade Celsius. Are şi o curea pentru un pistol, un baston electric, cătuşe şi baston. Partea din spate şi cea de la piept au un strat protector care poate reduce forţa unei lovituri.
Forţele de ordine care vor fi dotate cu acest echipament fac parte dintr-o unitate specială a Batalionului de Poliţie pentru Evenimente Majore, o ramură a poliţiei militare. Misiunile acesteia sunt, în principal, la Sao Paulo. În timpul Cupei Mondiale, 2.150 de poliţişti anti-revolte vor fi pregătiţi pentru ordine cu 48 de ore înainte de fiecare meci. Echipele participante la eveniment vor fi păzite de coloane de motociclete. Începând din 12 iunie şi securitatea altor oaspeţi invitaţi la Cupa Mondială va fi asigurată de departamentele de resort de la diferite niveluri. 150 de poliţişti anti-revolte dotaţi cu cască, baston şi scut vor avea misiunea să asigure securitatea pe stadion, dar aceştia nu vor purta arme. O echipă de acţiune tactică specială va fi responsabilă cu detectarea explozivilor în jurul stadionului. Alţi 2.000 de ofiţeri de poliţie vor asigura liniştea şi ordinea în alte zone ale oraşului. Aceştia vor fi dotaţi cu gloanţe de cauciuc. Cu toate acestea, poliţia braziliană a subliniat că forţele de poliţie anti-revolte reprezintă ultimul mijloc de contracarare a unei posibile crize. Nu vor fi poliţişti care să patruleze, în fiecare zi, pe străzile oraşului, iar aceştia vor acţiona doar dacă situaţia scapă de sub control şi există riscul unui război civil.