Americanca Venus Williams, de cinci ori campioană a turneului de tenis de la Wimbledon, s-a retras din proba de simplu feminin din cauza unor probleme de sănătate, a anunţat organizatorul.
Este prima absenţă a americancei de la acest open, în ultimii 16 ani. Venus Williams a postat pe contul personal de Twitter un mesaj în care îşi exprimă dezamăgirea că nu poate să joace la Wimbledon, însă spune ea că trebuie să se fortifice pentru o revenire mai puternică şi în bună formă fizică.
Venus Williams care abia a împlinit 33 de ani, a câştigat 7 titluri de campioană, dintre care 5 la Wimbledon. Performanţa ei a început să scadă substanţial pe fondul problemelor de sănătate. Tenismena s-a retras, nu cu mult timp în urmă, din proba de dublu a turneului Roland Garros (Paris), şi mai mult, a fost eliminată din prima rundă la proba de simplu feminin, în timp ce sora ei, Selina Williams a câştigat la Paris, al 16-lea titlu de campioană a turneului WTA.