Un mare număr de celebrităţi chineze s-au alăturat oamenilor obişnuiţi şi au făcut donaţii victimelor cutremurului din Lushan, provincia Sichuan din sud-vestul Chinei.
Cântăreaţa Han Hong a lansat chiar o campanie de donare de bani la Stadionul Naţional din Beijing.
Până în prezent, fondul de ajutorare lansat de Han Hong, a ajuns la peste 6,5 milioane de yuani din donaţii de la celebrităţi, cum ar fi Zhang Xinyi şi Tan Weiwei.
Celebrităţile au folosit conturile de pe reţelele de socializare, precum Weibo, versiunea chineză a Twitter, pentru a apela la cetăţeni să doneze bani care să salveze cei răniţi în seismul din Lushan.
Un cutremur de 7,0 grade pe scara Richter a fost înregistrat în dimineaţa zilei de 20 aprilie, la ora 8 şi două minute, în judeţul Lushan, oraşul Ya'an din provincia Sichuan, potrivit Direcţiei de Stat pentru Seismologie din China.