Bună seara, dragi prieteni, bun găsit la rubrica Muzica Chinezească. Peste o jumătate de lună, va veni cea mai important sărbătoare a poporului chinez-Sărbătoarea Primăverii, echivalentul Crăciunului pentru occidental. Este momentul când toţi membrii familiei se adună, toţi cei care trăiesc departe de casă revin în familie.
Cu această ocazie, să ascultăm o suită de cântece bucuroase prilejuite Sărbătorii Primăverii.
În următoarea perioadă, pentru o jumătate de lună, este cea mai aglomerată pentru sistemele de transport. Aeroporturile, gările şi staţii de autobuz pe distanţe lungi sunt arhipline. Iată unul dintre motivele pentru care Guvernul chinez a decis ca toată lumea să aibă şapte zile libere pentru sărbătorirea Noului An.
Înainte de venirea Anului Nou, oameni trebuie să facă curat în case şi în gospodărie să îşi cureţe hainele şi toate uneltele de lucru. Apoi, începe decorarea camerelor, peste tot fiind o atmosferă de bucurie şi sărbătoare. Casele se împodobesc cu mesaje tradiţionale care subliniază caligrafia chineză. Mesajele sunt scrise cu caractere negre pe hârtie roşie. Caracterul chinezesc "Fu" (cu sensul de binecuvântare sau fericire), este nelipsit. De multe ori cracterul este plasat cu capul în jos, ceea ce, în chineză, înseamnă că binecuvântarea este prezentă. De asemenea, două felinare mari şi roşii sunt ridicate pe laturile uşii principale.
Focurile de artificii sunt nelipsite din Sărbătoarea Primăverii. Oamenii cred că sunetul scos de artificii alungă spiritele rele. Însă, din motive de securitate şi ca urmare a poluării, articifiile au fost complet sau parţial interzise în oraşele mari. Spargerea de baloane sau ascultarea la maxim a sunetelor care imită petardele înlocuiesc, azi, fostele spectacole de artificii.