Schema emisiunilor
Despre CRI
Despre noi
Caută:
 
Home | Informaţii | Chineză | Cultură Divertisment | Turism-Bucătărie | Comunicare | Economie-Societate Salut, China
Leehom Wang: Visul meu este să devin un muzician adevărat
2012-01-31 19:22:07 cri-1

Leehom Wang este unul dintre puţinii artişti taiwanezi care sunt apreciaţi atât de femei cât şi de bărbaţi. Femeilor le place fiindcă este înalt, frumos şi talentat, iar bărbaţii îl apreciază pentru seriozitatea lui faţă de muncă şi modestia care nu se prea găseşte la superstaruri.

Leehom Wang s-a născut în Statele Unite ale Americii unde şi-a petrecut copilăria şi a absolvit masteratul de muzică la Berklee College of Music, una dintre cele mai prestigioase instituţii de invăţământ muzical din lume. Fiind un muzician talentat, priceput la mai multe instrumente occidentale şi tradiţionale precum vioară, pian, chitară, chitară bass, erhu, pipa şi fluier, şi fiind un vorbitor excepţional al mai multor limbi cum ar fi engleza, chineza, franceza, japoneza şi cantoneza, Leehom a fost descoperit de un talent-spotter în Taiwan, în timpul unei vizite în localitatea de origine. Aşa a început drumul lui artistic.

Două albume personale lansate în anul 1999, de casa de discuri Sony Music, l-au făcut pe Leehom să se bucure de o anumită influenţă în regiunile vorbitoare de chineză. Vă propun să ascultăm un hit inclus pe unul din aceste discuri, intitulat "Julia".

Pentru această piesă cu influenţă occidentală, Leehom a utilizat nu doar calităţile vocale personale ci şi un solo la vioară.

Mulţi americani de origine asiatică visează să devină medici, contabili sau oameni de afaceri. Leehom Wang a ales însă un drum diferit, deşi era un student remarcabil. El are multe caracteristici de invidiat încât superstarul Jackie Chan a ajuns să spună că îl invidiază, deoarece este frumos, înalt, harnic, priceput să compună muzică şi un vorbitor excepţional al mai multor limbi. Iată un alt hit al lui Leehom: o mică poveste de dragoste într-un mare oraş.

1 2
[  Printează ][ ][  Home ]
Altele
Comentarii
in Web   romanian.cri.cn
Alte rubrici Forum
© China Radio International.CRI. All Rights Reserved.
16A Shijingshan Road, Beijing, China